Miercuri seară, echipa de handbal a Universității Suceava a încheiat sezonul 2016 – 2017 în Liga Națională, cu un meci de palmares pe teren propriu, în compania celor de la CSM Satu Mare. Studenții pregătiți de Adi Chiruț și Iulian Andrei și-au îndeplinit obiectivul încă din etapa trecută a play-out-ului, în timp ce oaspeții pregătiți de Iuliu Varody erau deja retrogradați direct. În aceste condiții partida a fost una fără miză pentru ambele formații, sucevenii impunându-se în final cu scorul de 35 – 26. Meciul a început într-o atmosferă de vacanță, jucătorii ambelor echipe așteptând binemeritatul concediu, după un sezon destul de lung și greu. Prima parte a fost una destul de echilibrată, universitarii ratând destul de mult și din cauza concentrării mai slabe. În ciuda faptului că întâlnirea nu avea miză, jucătorii ambelor echipe au încercat și au reușit de multe ori să facă spectacol pentru spectatorii veniți în tribune, la pauză sucevenii având un avantaj de 3 goluri, 17 – 14. În partea a doua, studenții au fost mai eficienți și și-au surprins adversarii de multe ori pe faza a doua și pe contraatac, distanțându-se decisiv pe tabelă, la opt și mai apoi 10 goluri pe final, scor după 60 de minute, 35 – 26 pentru CSU Suceava.
„Am încheiat un sezon la capătul căruia am reușit să ne îndeplinim obiectivul, menținerea în Liga Națională și evitarea barajului. După cum s-a văzut cred că puteam mult mai mult, mai ales c-am fost la doar un punct de play-off, dar vreau să felicit băieții pentru tot ce-au făcut în acest campionat, este meritul lor pentru acest obiectiv îndeplinit. În meciul de astăzi am văzut în teren două echipe care așteaptă vacanța, într-un meci fără miză. Din păcate de ce mi-a fost frică n-am scăpat și mă refer aici la accidentări apărute pe o concentrare mai slabă a jucătorilor. Cu siguranță vor mai pleca jucători și trebuie să facem calcule pentru a ști exact pe ce buget ne bazăm și dacă vor mai veni handbaliști la noi”, a explicat antrenorul Adrian Chiruț.
La finalul partidei, handbaliștii suceveni le-au mulțumit suporterilor pentru susținerea din tot sezonul cu ajutorul unui banner pe care era inscripționat mesajul „Mulțumim că ne-ați fost alături”
Din păcate, în acest meci, extrema Cătălin Costea s-a accidentat la gleznă și s-ar putea să piardă Campionatul European Universitar pe cluburi, ce va avea loc la începutul lunii iulie, în Spania.
Universitarii vor avea vacanță până pe 10 iulie și vor începe noul sezon pe 1 septembrie.