Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Suceava spre Mitocu Dragomirnei. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 12.45, când două autovehicule, un autoturism şi un microbuz s-au ciocnit, autoturismul fiind proiectat în afara carosabilului, unde a rămas răsturnat pe cupolă. La faţa locului au intervenit o autospecială pentru descarcerare ale ISU Suceava şi două ambulanțe SMURD. Nu au fost persoane încarcerate.Două femei, cu vârste de 62 şi 44 de ani, au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Suceava, pentru investigații suplimentare şi tratament de specialitate.