Educaţie parentală pentru 72 de adulţi, la Panaci
Miercuri, 31 Mai 2017 (11:35:59)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)În intervalul februarie - aprilie 2017, un grup de 72 părinţi ai elevilor Școlii Gimnaziale Panaci, Coverca, Păltiniş şi Glodu au fost beneficiarii unui curs de educaţie parentală prin intermediul unui proiect, formatorii fiind cadre didactice de la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Potrivit reprezentanţilor şcolii, „a fost un prilej de minunate interacţiuni şi descoperiri, am aflat cu toţii ca putem deveni părinţi mai buni, iar şcoala este cu adevărat, a doua familie pentru copiii noştri”. „Educaţia parentală nonformală şi transfer multiregional de bune practici pentru promovarea incluziunii sociale a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii familiale de risc - GLEP„ este titlul proiectului finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, iniţiat şi derulat la nivelul şcolii de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Vizualizări articol: 1510 | | Notează articolul: Educaţie parentală pentru 72 de adulţi, la Panaci0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.