„Să cunoaştem Bucovina”, ateliere de istorie, la Biblioteca Bucovinei
Marţi, 30 Mai 2017 (14:59:41)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, organizează, în perioada iulie-noiembrie, Atelierul de istorie locală „Să cunoaştem Bucovina”, adresat copiilor cu vârste între 14 şi 16 ani. Atelierul propune desfăşurarea anumitor activităţi săptămânale de educaţie nonformală în scopul completării şi dezvoltării cunoştinţelor de istorie şi geografie locală. Considerând important ca istoria locală să fie cercetată prin diverse mijloace, după cum au spus organizatorii, nu numai asimilată prin metoda învăţării tradiţionale, printre metodele efective care vor fi abordate se numără studierea şi analizarea documentelor istorice locale, lectura unor materiale şi discutarea lor, precum şi realizarea unor expoziţii, vizite tematice la monumentele UNESCO din judeţul Suceava, la Muzeul Bucovinei, Cetatea de Scaun, case memoriale, diverse tururi ale oraşului. Astfel, istoria şi geografia locală devin teme de abordare practică, cu o semnificaţie mai mare în afara orelor de curs, pentru că întâlnirile se vor desfăşura într-un cadru informal în care copiii vor interacţiona cu dovezile trecutului alături de profesionişti, iar procesul de învăţare se extinde dincolo de cadrul manualelor. Pe parcursul atelierelor, copiii vor fi încurajaţi să-şi dezvolte creativitatea prin organizarea concursurilor de scriere creativă, povestiri digitale şi photovoice având tema principală „Bucovina mea”. Punctul final îl va reprezenta vernisajul expoziţiilor, sesiunea de dezbatere şi comunicare şi premierea participanţilor, activităţi ce vor fi organizate de Ziua Bucovinei, pe 28 noiembrie 2017. Înscrierile se realizează la Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava, în perioada 6-30 iunie, în limita locurilor disponibile. Informaţii suplimentare la telefon: 0230 530 798, interior 18, Serviciul Relaţii cu Publicul, şef serviciu – Lăcrămioara Cocuz.
Vizualizări articol: 1388 | | Notează articolul: „Să cunoaştem Bucovina”, ateliere de istorie, la Biblioteca Bucovinei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.