UPDATE În urma negocierilor purtate în această dimineață la sediul TASA între reprezentanţii acestei societăţi şi conducerea TPL şi viceprimarul Lucian Harşovschi, s-a ajuns la un acord pentru deblocarea situaţiei. Părţile au convenit să suspende executarea silită, pentru o anumită perioadă, iar în acest interval urmează să se ajungă la o înțelegere amiabilă. Practic, în urma acestui acord autobuzele TPL vor putea reintra în curtea societăţii, pentru reparaţiile curente, pentru alimentare şi pentru operaţiunile de curăţenie.
În această dimineaţă au început procedurile de evacuare a societăţii TPL din spaţiile pe care le ocupa pe strada Traian Vuia şi care sunt în proprietatea TASA. Executorul judecătoresc Sarmis Câmpulungeanu a bătut la 6 dimineaţa la poarta TPL şi a început procedurile de evacuare. Este vorba de o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, pe care se află halele de reparaţii ale autobuzelor, cât şi staţia de alimentare cu carburanţi. Practic, toate autobuzele care au ieşit în aceasta dimineaţă pe poarta societăţii nu mai pot reveni în curte. Directorul TPL, Darie Romaniuc, a spus că speră că în cel mai scurt timp să se ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii TASA pentru ca activitatea de transport public local să se poată derula zilele următoare în condiţii normale. Darie Romaniuc a dat asigurări că pentru această zi nu vor exista disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte transportul public în municipiul Suceava.Viceprimarul Lucian Harşovschi a ajuns şi el la sediul TPL, iar după câteva minute a plecat la sediul TASA Suceava pentru negocieri cu reprezentanţii acestei societăţi, negocieri în urma cărora speră ca situaţia să se detensioneze.