O maşină scăpată de sub control într-o curbă s-a izbit violent în stâlpul şi poarta unei case din Şcheia. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 17.30, pe DC 74, care leagă Şcheia de Iţcani, drum cunoscut şi ca centura ocolitoare a municipiului Suceava.
La faţa locului a ajuns un echipaj al Detaşamentului de pompieri Suceava. Maşina era răsturnată, şoferul fiind transportat la Spitalul Judeţean cu o ambulanţă.
Accidentul s-a petrecut în curba strânsă din dreptul cimitirului din satul Şcheia, pe sensul dinspre Şcheia spre Iţcani. Oamenii care stau în acea zonă au parte periodic de astfel de accidente care le provoacă distrugeri şi îi fac să stea cu frica în sân în propriile case. Vom reveni cu detalii.