Spectacolul „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi neam”
Marţi, 23 Mai 2017 (11:40:47)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, 12 iunie, de la ora 19:00, spectacolul „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam”, cu participarea extraordinară a actorului Constantin Codrescu. Biletele costă 30 de lei şi 20 de lei pentru elevi, strudenţi şi pensionari şi pot fi achiziţionate de la secretariatul Casei de Cultură. Textul este scris de părintele Bogdan Aurel Teleanu, iar spectacolul are înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. După cum ne-au spus organizatorii, „spectacolul este narat de Maria Brâncoveanu, aflată în ultima parte de viaţă la Mănăstirea Surpatele şi care ne relatează momentele principale ale martiriului soţului şi copiilor ei. Este unghiul subiectiv al unei femei foarte încercate, al unei mame care încearcă să înţeleagă planul lui Dumnezeu cu ea, cu familia ei, cu ţara ei. Ea ştie că nu mai poate face nimic pentru copiii ei în acest plan omenesc, dar doreşte să lupte pentru cauza cinstirii jerfei lor”. Prin acest text modern şi rafinat, echipa de actori şi colaboratori îşi propun să ajungă la un public compus din toate categoriile de vârstă şi de profesii. “Avem un nivel cultural - intelectual, unul emoţional şi, desigur, unul duhovnicesc”, au spus realizatorii spectacolului. Publicului sucevean i se dezvăluie în spectacol şi portretul de excepţie al Sfântului Antim Ivireanul. Din distribuția spectacolului face parte cunoscutul actor Constantin Codrescu, alături de Magda Catone, Ovidiu Cuncea, Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Mihai Coadă, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu și Alexandru Ionescu. Vor participa, de asemenea, copii, întruchipând copiii brânconenilor şi figuraţie.
Vizualizări articol: 1379 | | Notează articolul: Spectacolul „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi neam”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.