Festivalul-concurs naţional de interpretare artistică pentru preşcolari „Voinicelul”
Joi, 18 Mai 2017 (15:16:45)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La etajul Iulius Mall Suceava se va desfăşura vineri şi sâmbătă, 19 - 20 mai, de la ora 8.30, etapa zonală a celei de-a XV-a ediţii a Festivalului-concurs naţional de interpretare artistică pentru preşcolari „Voinicelul”. Peste 1.000 de copii din municipiul Suceava, cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, vor impresiona juriul şi publicul cu momente artistice din categoriile: grupuri vocale, solişti, recitatori, fantezie coregrafică, dansuri populare, moderne, sportive sau de caracter. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar al Judeţului Suceava, în colaborare cu Iulius Mall. Sâmbătă, de la ora 14.00, părinţii care vor să le ofere copiilor posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-o manieră distractivă şi educativă sunt aşteptaţi la Iulius Mall. Gândit ca un eveniment care să dezvolte abilităţile prichindeilor, atelierul de creaţie le oferă participanţilor prilejul de a-şi pune în valoare imaginaţia şi îndemânarea, realizând obiecte decorative. La ediţia din această săptămână, în zona magazinelor pentru copii, sub îndrumarea specialiştilor Creativ&Deco, cei mici vor împodobi copăcei, care apoi le vor înfrumuseţa spaţiile de joacă. Toate materialele necesare sunt puse la dispoziţia micilor artişti de Iulius Mall Suceava. Duminică, de la ora 14.00, clienţii Iulius Mall Suceava vor petrece o zi de „Mai... Româneşte”. Festivalul de folclor cu acest titlu este organizat de Asociaţia Vlăstarele lui Enescu. Ansamblul „Stejărelul” şi alte grupuri de dansuri populare şi interpreţi de muzică folclorică vor oferi publicului ocazia de a petrece o după-amiază de sărbătoare, în compania tradiţiilor româneşti. Tot duminică, de la ora 17.00, muzica va răsuna la parterul Iulius Mall, de această dată sub forma unei invitaţii la dans. Salsa Family va oferi lecţii gratuite de ritmuri caraibice, salsa, bachata şi merengue.
Vizualizări articol: 1777 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Festivalul-concurs naţional de interpretare artistică pentru preşcolari „Voinicelul”5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.