Tânăr bătut şi tâlhărit pe străzi din Vatra Dornei
Marţi, 16 Mai 2017 (13:01:24)Un tânăr de 21 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, a fost bătut şi tâlhărit duminică seara, pe raza municipiului Vatra Dornei, de doi tineri din localitate cu care băuse într-un bar. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17.00, persoana vătămată s-a deplasat în municipiul Vatra Dornei pentru cumpărături, după care a mers cu doi prieteni la un bar din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice, moment în care a fost abordat de doi tineri necunoscuți, care i-au cerut să-i cinstească, lucru cu care aceasta a fost de acord. Ulterior, pe parcursul discuțiilor, cei doi necunoscuți au început să-l provoace pe tânărul de 21 de ani, care a plecat din bar, însă a fost ajuns de cei doi, care l-au lovit cu pumnii, după care agresorii l-au urmărit pe o altă stradă din localitate și i-au sustras suma de 180 lei.În urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorii au fost identificați ca fiind un tânăr de 19 ani și unul de 25 ani, ambii cu antecedente penale, din municipiul Vatra Dornei.Cei doi autori au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul IPJ Suceava, urmând ca marţi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunilor de ”lovire sau alte violențe” și ”tâlhărie”.
Vizualizări articol: 2925 | | Notează articolul: Tânăr bătut şi tâlhărit pe străzi din Vatra Dornei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.