O patrulă din cadrul Secția 15 Poliție Rurală Vatra Dornei a oprit pentru control luni, la ora 14.40, pe DJ 174 din comuna Dorna Arini, autoutilitara condusă de un bărbat de 36 de ani, din județul Harghita, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate în aplicația ”Inspectorul Pădurii”, polițiștii au constatat faptul că transportul era ilegal, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Vatra Dornei. Aceştia, în urma inventarierii, au stabilit că bărbatul transporta cantitatea de 15,60 mc lemn de foc, de esență mesteacăn.
Materialul lemnos, în valoare de circa 1.000 lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Vatra Dornei, autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul poliției, iar societatea comercială care a efectuat transportul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 25.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale.