Elevii Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava au marcat marţi, 9 mai, 140 de ani de Independenţă a României, Ziua Victoriei, dar şi Ziua Europei.
Activitatea intitulată generic „România independentă într-o Europă unită” a cuprins: materiale PowerPoint despre contextul intern şi internaţional al izbucnirii războiului ruso-turc, etapele constituirii Uniunii Europene, precum şi ale integrării României în această structură politică şi economică; discursuri despre însemnătatea păstrării vii în memoria colectivă a evenimentelor cruciale din istoria noastră naţională; recital de versuri de Vasile Alecsandri, Adrian Păunescu.
De asemenea, au fost reunite în expoziţia cu acelaşi nume lucrări de grafică, desen şi pictură, ce reprezintă viziunea elevilor asupra temei.
Potrivit organizatorilor, „după un scurt istoric ce a subliniat contextul intern şi internaţional al momentului 9 mai 1877, au urmat materialele pregătite de elevii colegiului, care, pe lângă studiu şi muncă în întocmirea acestora, au demonstrat reale calităţi oratorice şi artistice. S-a conturat ca şi concluzie necesitatea manifestării în toate domeniile şi la toate categoriile de vârstă unui patriotism generat de eroismul înaintaşilor noştri”.
Activitatea a fost susţinută atât prin sprijin material, cât şi prin participarea la activitate, de prof. Loredana Bodnar, directoarea colegiului, care a subliniat nevoia de implicare a elevilor, precum şi promovarea identităţii naţionale, atât prin astfel de activităţi, cât şi prin diseminarea acestora în rândul colegilor, prietenilor, familiilor, etc.
Întreaga activitate a fost coordonată de prof. Tatiana Matei, Liliana Iftode, Florentina Atomei, Maria Atănăsoae, precum şi bibliotecar Roxana Chiriac.