La Botoșani a avut loc, în perioada 24-28 aprilie, Olimpiada Națională de Spaniolă, competiție din cadrul căreia elevii suceveni și-au adjudecat patru premii. Departajarea celor mai buni elevi s-a făcut prin intermediul a două probe - teză scrisă și prezentare orală.
Miruna Andreea Cornaschi, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a obținut premiul III din partea Ministerului Educației, eleva fiind pregătită de prof. Anda Perju.
Mențiune din partea Ministerului Educației a primit Diana Florina Cărceanu, iar Sergiu Semenciuc a fost recompensat cu premiul special al Inspectoratului Școlar Botoșani. Diana Florina și Sergiu învață la Colegiul Național „Petru Rare” Suceava, fiind coordonați de prof. Ancuța Norocel.
Mențiune specială din partea Inspectoratului Școlar Botoșani a obținut Diana Maria Strugariu, pregătită tot de prof. Ancuța Norocel.