Tânăr în vârstă de 25 de ani, înjunghiat după un conflict în stradă
Joi, 27 Aprilie 2017 (16:31:28)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un tânăr în vârstă de 25 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, cu plăgi înjunghiate, la o mână şi la un picior, după o altercaţie avută în stradă, lângă Palatul de Justiţie Suceava. Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată miercuri seară, în jurul orei 20.15, de cadrele de la Spitalul Judeţean, care au informat că un tânăr agresat a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe cu o ambulanţă. Sorin Adrian Deleu, în vârstă de 25 de ani, din Bosanci, a relatat de pe pat de spital că se afla în imediata apropiere a Palatului de Justiţie, pe strada Anastasie Crimca, unde a avut o discuţie contradictorie cu fratele său, în vârstă de 19 ani. Primii care au intervenit la faţa locului au fost membrii unei patrule a Jandarmeriei. Aceştia au surprins scandalul din stradă şi au intervenit pentru a-i despărţi pe tineri. Unul dintre ei a fugit, fiind ajuns din urmă şi imobilizat. Ulterior s-a stabilit că era vorba chiar de agresor, identificat în persoana lui Florian Pârvu, în vârstă de 30 de ani, din Ipoteşti. Conform poliţiei, tânărul de 30 de ani, care trecea prin zonă, a intervenit şi le-a cerut fraţilor să nu se mai certe, după care ar fi plecat mai departe. Poliţiştii cred că cei doi fraţi l-au urmărit pe celălalt tânăr pentru a-i aplica o corecţie, iar la un moment dat acesta din urmă a scos cu cuţit tip briceag şi l-a lovit pe fratele mai mare. În cadrul anchetei urmează să se stabilească şi dacă aceştia chiar nu se cunoşteau între ei. Tânărul înjunghiat a fost diagnosticat cu plăgi înjunghiate la antebraţul stâng şi la coapsa dreaptă, fiind internat pe secţia de Chirurgie Plastică în stare stabilă. Fapta a fost înregistrată deocamdată la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, însă încadrarea exactă va fi făcută în urma examinării medico-legale a victimei.
Vizualizări articol: 7355 | | Notează articolul: Tânăr în vârstă de 25 de ani, înjunghiat după un conflict în stradă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.