Peste 500 de amenzi aplicate de poliţişti în cadrul acţiunilor derulate în perioada 14-17 aprilie
Marţi, 18 Aprilie 2017 (15:45:32)În vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 14-17 aprilie pentru creşterea gradului de siguranţă pe perioada sărbătorilor pascale.Zilnic, peste 250 de poliţişti, au acţionat la nivelul judeţului pentru ca sucevenii să petreacă sărbătorile în siguranţă.În această perioadă au acţionat zilnic 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. Au fost aplicate 526 de sancţiuni contravenţionale, din care 346 la regimul rutier, 76 pentru nereguli de natură economică şi 90 la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 178.185 lei. De asemenea, au fost confiscate produse din carne, peşte, dar şi alte produse în valoare totală de peste 5.860 lei. Au fost reţinute 28 de permise de conducere, din care 12 pentru depăşirea regimului legal de viteză.
Vizualizări articol: 2720 | | Notează articolul: Peste 500 de amenzi aplicate de poliţişti în cadrul acţiunilor derulate în perioada 14-17 aprilie0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.