Șapte elevi de liceu din județ s-au calificat la Olimpiada Națională de limba germană modernă, ce va avea loc în perioada 20 - 26 aprilie, la Piatra Neamț, județul Neamț. Aceștia au obținut cele mai bune rezulate la etapa județeană a concursului, din 18 martie 2017, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava. Lucrările elevilor au fost evaluate de evaluatori neutri, în alte județe din țară.
Lotul este format din elevii: Alexia Barghier, clasa a X-a, nivel A2, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava (prof. îndrumător Alina Lucescu); Ruxandra Hîncu, clasa a XI-a, nivel B1, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, (prof. îndrumător Ramona Greciuc); Eliada Cîrlan, clasa a X-a, nivel B2, de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, (prof. îndrumător Anca Mihaela Zaharia); Alexandru Tănase, clasa a X-a, nivel C1, de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, (prof. îndrumător Mihai Ionuț Crudu); Alexandru Răzvan Bodnar, clasa a X-a, nivel B1, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” (prof. Îndrumător Sofia Grigoreanu); Ștefania Mangîr, clasa a IX-a, nivel A2, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” (prof. îndrumători Sofia Grigoreanu și Alina Lucescu); Ancuța Șcheul, clasa a XI-a, nivel B1, de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (prof. îndrumător Anton Elena).