Fostul deputat sucevean Cezar Cioată a preluat conducerea sucursalei Crucea a Companiei Naționale a Uraniului. Cezar Cioată a fost înştiințat astăzi printr-o adresă oficială din partea conducerii CNU că a fost numit în funcția de director al minei de uraniu Crucea – Botuşana. Aceasta după ce fostul director al CNU Crucea Marcel Scurtu a solicitat retragerea din această funcție. Marcel Scurtu a rămas în continuare în cadrul sucursalei, activând ca inginer în cadrul serviciului de producție.
Înainte de a prelua funcția de director al sucursalei Crucea a CNU, Cezar Cioată ocupa funcția de şef al departamentului electro-mecanic.