Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava, lansează la nivel local, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Suceava, Proiectul Naţional „Necenzurat”, proiect de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul adolescenţilor.
Proiectul va fi implementat, în perioada martie-iunie 2017, de către o echipă formată din reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava şi 11 cadre didactice,la clasele a VII-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava.
Potrivit Elenei Motoveleț, coordonator CPECA Suceava, proiectul „Necenzurat” urmăreşte formarea la copiii de 12-14 ani a unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile privind consumul de tutun, alcool şi droguri prin parcurgerea a 12 activităţi interactive ce se concentrează pe trei componente: informare şi atitudine, abilităţi interpersonale şi aptitudini intrapersonale. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi implicaţi şi părinţii, cărora le va fi dedicat un modul de informare cu privire la factorii de risc şi de protecţie în consumul de droguri în rândul adolescenţilor.
„<Necenzurat>este un proiect şcolar de prevenire a consumului de droguri, bazat pe o abordare comprehensivă a influenţelor sociale, ce a fost dezvoltat, implementat şi evaluat în cadrul mai multor centre de studiu din şapte ţări europene: Belgia, Germania, Spania, Grecia, Italia, Austria şi Suedia, fiind considerat un exemplu de bună practică în Raportul anual al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii pe anul 2010”, a mai menționat Elena Motoveleț.