Forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” au fost angrenate joi la un exerciţiu tactic complex în centrul comercial Shopping City Suceava. Exerciţiul pompierilor suceveni se desfăşoară sub tematica: ”Intervenţia pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un incendiu la un obiectiv cu aglomerări de persoane, în complexul Carrefour Suceava. Punerea în aplicare a Planului de Urgenţă Externă a obiectivului şi a Planului Roşu de Intervenţie”.
Printre scopurile acestui exerciţiu au fost perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative, verificarea nivelului de organizare a activităţilor de apărare împotriva incendiilor şi salvarea persoanelor, a dotărilor proprii şi a nivelului de instruire a personalului de la locul de muncă, precum şi antrenarea comandantului intervenţiei, a şefilor gărzilor de intervenţie, a personalului din dispeceratul comun, în gestionarea situaţiilor create.
Scenariul după care s-a desfăşurat exerciţiul a demarat la ora 10.00, când a izbucnit un incendiu în cadrul complexul comercial SHOPPING CITY Suceava, incendiu care a pus în pericol viaţa angajaţilor cât şi a cetăţenilor aflaţi în interiorul clădirii la momentul producerii acestuia. În urma propagării focului şi fumului puternic, se impune evacuarea şi salvarea tuturor persoanelor aflate în clădirea complexului comercial. Conform scenariului, la ora 10.00 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava primeşte prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 informaţia că la SC Carrefour SRL din municipiului Suceava s-a produs un incendiu la depozitul de recepţie marfă. Pompierii sunt informaţi despre faptul că mai multe persoane din clădirea magazinului au fost afectate de incendiu, suferind arsuri şi intoxicaţii, având posibilităţi limitate de a se autoevacua.În rândul clienţilor aflaţi în incinta magazinului şi a personalului propriu s-a produs panică din cauza posibilităţii intoxicării cu fum şi gaze toxice a acestora, primele informaţii primite arătând că în interior sunt aproximativ 10 persoane inconştiente, care necesită evacuare de urgenţă.
Drept urmare, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, Ion Burlui, în calitate de vicepreşedinte al C.J.S.U., a informat Prefectul judeţului Suceava şi a propus declanşarea şi punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie, împreună cu instituţiile participante la asemenea tipuri de situaţii de urgenţă.