Aproape 14.000 de lei s-au adunat luni, 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii, din donaţii şi vânzarea de bilete la evenimentul caritabil „Alege să fii mângâiere” organizat pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice Solca. Spectacolul caritabil de copii şi tineret s-a desfăşurat la Sala Cinema Modern, în prezenţa unui public numeros. O parte dintre „bunicii” de la Solca s-au aflat în sala de spectacol, în primul rând, bucurându-se de momentele artistice oferite de artişti (copii, tineri, adulţi) veniţi din tot judeţul special pentru ei.
Evenimentul caritabil a fost organizat de Asociaţia Proiect Pro Europa, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava şi cotidianul Monitorul de Suceava. Spectacolul a fost prezentat de iniţiatoarea şi sufletul acestui eveniment caritabil, profesoara Daniela Ceredeev, de la Vatra Moldoviţei, care a oferit ea însăşi o lecţie de demnitate, transmiţând publicului emoţie, dar şi bucurie, atunci când a înmânat fiecărui artist, grup invitat, ansamblu câte un „Certificat de voluntar” pentru participarea la evenimentul caritabil „Alege să fii mângâiere”.
Copii şi tineri din tot judeţul şi-au dat întâlnire pe aceeaşi scenă, au oferit momente artistice de excepţie, surprinzătoare, care i-au făcut pe mulţi să lăcrimeze, dar şi să spună cu convingere: ”Ce copii talentaţi avem în acest colţ de Rai!”. Pentru micii artişti a fost o lecţie de viaţă, o lecţie despre cum poţi să dăruieşti fără să aştepţi nimic în schimb, deşi aplauzele publicului i-au umplut şi pe ei de bucurie şi i-au făcut fericiţi. Puritate copiilor, glasurile lor cristaline, voioşia, dezinvoltura, talentul s-au îmbinat armonios cu maturitatea tinerilor şi adulţilor care au evoluat pe scenă, oferind reţeta perfectă pentru un spectacol-maraton, de mai bine de patru ore, care a avut ca finalitatea susţinerea beneficiarilor Căminului pentru Persoane Vârstnice Solca.