Simularea pentru examenele naționale s-a încheiat vineri cu proba la alegere a profilului și specializării din cadrul bacalaureatului, testare organizată exclusiv pentru elevii clasei a XII-a. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Suceava, 608 de elevi au absentat la această testare, fiind prezenți 4.969.
Disciplinele pentru care au putut opta liceenii au fost: biologie (1775 prezenți), chimie (174), fizică (244), economie (25), filosofie (12), geografie (1212), informatică (332), logică şi argumentare (1077), sociologie (79) şi psihologie (39).
Aceasta este ultima probă din cadrul simulărilor organizate de Ministrul Educației în acest an, rezultatele urmând să fie comunicate elevilor vineri, 31 martie.
În urma analizei rezultatelor, Inspectoratul Școlar Suceava va lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune, mai arată reprezentanţii ministerului.
Potrivit metodologiei, subiectele au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi au fost proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.