Un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești ce acționa miercuri, în jurul orei 23.40, pe DJ 178F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat. Poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia, iar după circa 3 km, într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, maşina a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, identificat de polițiști ca fiind un localnic de 41 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.