Flora, una dintre temele apreciate şi îndrăgite de pasionaţii filateliei, este abordată şi în acest an de Romfilatelia în cadrul emisiunii de mărci poştale „Flori simbol de ţară”.
Emisiunea, care aduce în atenţie floarea simbol a câtorva state riverane Dunării, alături de drapelul lor naţional, este alcătuită din patru timbre şi intră în circulaţie începând de vineri, 17 martie 2017.
Floarea simbol naţional al României, reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei, este bujorul, Paeonia peregrina, floare cunoscută şi sub numele de Palma-Maicii-Domnului sau Rujioară sau Băbărujă.
Floarea simbol a Republicii Moldova este busuiocul, a cărui imagine este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 4.00 lei.
În tradiţia autohtonă această plantă este considerată o floare a dragostei şi a norocului, iar în medicina populară este folosită pentru îmbunătăţirea memoriei şi remediu antistres.
Floarea naţională a Republicii Croaţia, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 8.00 lei, este Iris croatica. Despre floarea superbă de culoare violet, fitoterapeuţii susţin că este un remediu simplu care ţine sub control o varietate de boli.
Trandafirul, Rosa damascena, a cărei imagine este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 15.00 lei, este floarea simbol a Bulgariei.
Gama variată de produse cosmetice care au arome delicate de trandafir sunt denumite ,,aurul bulgar” sau ,,lichidul de aur”.
Tirajul total al emisiunii este de 54.640 de timbre. Emisiunea filatelică este completată cu două plicuri „prima zi” (200 seturi).