Elevii anului II din Școala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni vor executa, în perioada 13 martie - 14 aprilie 2017, în conformitate cu prevederile Curriculumului nr. 130116/29.07.2015 pentru pregătirea subofiţerilor de jandarmi seria 2015-2017, un ultim stagiu de practică în unităţile operative din Jandarmeria Română.
Serviciul Relaţii Publice al Școlii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni face cunoscut faptul că toţi cei 123 de elevi s-au prezentat în ziua de 13 martie a.c. la sediile unităţilor din 25 de judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti, cei mai mulţi optând pentru IJJ Suceava - 27 de elevi, IJJ Botoşani - 11 elevi, IJJ Iaşi - 9 elevi, IJJ Vrancea - 9 elevi şi IJJ Neamţ - 8 elevi.
Elevii vor fi repartizaţi să desfăşoare activităţi specifice în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică din cadrul Jandarmeriei Române (detaşamentelor din grupările de jandarmi mobile, detaşamentelor mobile ale inspectoratelor de jandarmi judeţene, plutoanelor şi grupelor de supraveghere şi ordine publică, precum şi în cadrul secţiilor şi posturilor de jandarmi ordine publică montane/balneare).
Pe timpul stagiului de practică, elevii fac parte din efectivele unităţii în care au fost repartizaţi şi nu vor întocmi acte procesuale şi procedurale de constatare şi sancţionare în nume propriu, participând doar alături de tutorii profesionali la redactarea unor astfel de documente.