Dan Puric, actor, eseist, autor și regizor de teatru va susține la Suceava, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vineri, 28 aprilie, de la ora 20:00, o conferință și va lansa cartea ”Să fii român”.Actorul susține că „Să fii român înseamnă să îţi iubeşti credinţa strămoşească în care te-ai născut, martirii şi eroii neamului tău, să îţi iubeşti tradiţia, cultura şi oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îţi iubeşti necondiţionat, în ciuda tuturor evidentelor, ţara de astăzi ca să ai puterea să o ridici”. Dan Puric încearcă să deplaseze interesul omului contemporan către sine, către valorile pierdute dar recuperabile încă. În calitate de regizor. Dan Puric a promovat un spectacol de teatru total, o sinteză a artelor dansului, costumului și mimicii. A lansat mai multe volume, printre care ”Cine suntem”, ”Omul frumos”, ”Fii demn”. Preţul unui bilet este 50 de lei. Elevii, studenţii şi pensionari pot să-şi achiziţioneze bilete la 40 de lei, în limita a 100 de bilete. Biletele pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul I, telefon 0230 523 718.