Realizarea unei noi rute ocolitoare a municipiului Suceava, înspre Botoșani, pentru descongestionarea traficului rutier de pe Calea Unirii, s-a concretizat, deocamdată, pe hârtie, fiind definitivat traseul acesteia.
„Am avut discuții cu toți proprietarii de teren din acea zonă și am definitivat traseul rutei ocolitoare, de la intersecția cu Trăian Vuia – Apeductului – până la râul Suceava.
Va trebui să despăgubim un proprietar , căruia îi vom da teren în altă parte, sperăm să colaborăm bine și cu Agenția Domeniilor Statului, pentru că o parte din traseu trece pe terenurile lor, astfel încât să putem demara cât mai repede aceste lucrări”, a anunțat miercuri primarul Ion Lungu.
Pentru început, anul acesta se va lucra la realizarea documentației necesare demarării unui proiect atât de amplu.
„Avem alocate fonduri pentru realizarea studiilor de prefezabilitate, pentru studiul geologic, topografic și cel tehnic – cadastral. Valoarea noului pod este de aproximativ 30 de milioane de lei”, a precizat edilul sucevean, care vrea să discute cu ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, posibilitatea asigurării finanțării podului prin PNDL.