Prorectorul responsabil de activitatea de cercetare de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a prezentat o serie de date din raportul pentru anul 2016, în cadrul şedinţei festive prilejuite de aniversarea universităţii.
Referitor la componenta de cercetare, Mihai Dimian a punctat faptul că Universitatea suceveană contribuie atât în ceea ce priveşte cercetarea fundamentală şi aplicată, cât şi la partea de brevetare, iar rezultatele obţinute trebuie comparate cu cele de pe plan naţional.
„Suntem foarte aproape, în competiţie, cu universităţi care au un personal dublu comparativ cu noi – Galaţi, Constanţa, Oradea, Sibiu”, a declarat prorectorul responsabil de partea de cercetare.
În ceea ce priveşte numărul de articole ISI publicate în reviste ştiinţifice acreditate la nivel internaţional, potrivit raportului, USV a înregistrat o creştere semnificativă, fiind subliniat faptul că acestea au fost publicate în reviste din ce în ce mai bune. Articolele poartă semnătura a 118 autori, dintre care 80 titulari, 33 doctoranzi şi 8 asociaţi.
Referitor la numărul de citări al acestor articole cotate ISI, Dimian a menţionat că USV înregistrează o creştere importantă faţă de 2015 şi o dublare a acestora comparativ cu doi ani în urmă.
„Universitarii publică pentru a contribui la cunoaşterea internaţională, la progresul societăţii. Aceste contribuţii se pot reliefa prin faptul că ceilalţi oameni care se ocupă de probleme similare ne citesc şi ne citează, în valoarea pe care o aducem companiilor din zonă, din ţară sau chiar pe plan internaţional”, a mai arătat Dimian.
Acesta a mai amintit şi de locul I pe care Universitatea îl ocupă la numărul de brevete de invenţii obţinute în 2016. USV este lider la nivel naţional cu 34 invenţii brevetate de Oficiul de Stat de Invenţii şi Mărci (OSIM).
Cele mai multe aparţin Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (16 brevete) şi Facultăţii de Inginerie Alimentară (15 brevete), fiind semnate de 32 de autori (21 titulari şi 11 studenţi).
Totodată, cercetarea a adus Universităţii Suceava peste cinci milioane de euro în 2016, veniturile provenind din proiecte de cercetare şi dezvoltare a resurselor umane sau a infrastructurii.