Muzeul Bucovinei a găzduit luni o nouă ediţie a „Sărbătorilor Memoriei”, manifestare organizată, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, de Centrul Cultural „Bucovina”.
Evenimentul, care a cuprins un concert al formaţiei de muzică veche „Zicălaşii”
(Petru Oloieru - ţambal, Răzvan Mitoceanu - braci, Ionuţ Chitic - contrabas, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru - vioară) şi lansarea albumului „Confesiuni cromatice” al artistului plastic Radu Bercea, a oferit publicului sucevean prilejul audierii, în premieră, a cântecelor culese de Karol Mikuli din Bucovina la jumătatea secolului al XIX-lea şi primirea în dar a albumului care prezintă opera picturală a unui artist complet şi complex.
Dacă armoniile cântecelor pe care Karol Mikuli le-a publicat la Viena pentru a fi răspândite în întreaga Europă au răsunat la Suceava după un secol şi jumătate, în forma lor matricială, nealterată (cântece ca „Pasăre galbenă”, „Pe o stâncă-naltă”, „Sub o culme de cetate”, „Puiculiţa mea”, „Arde-te-ar focul, pământe!” sau „Hora lui Grigori Vindireu”), albumul lui Radu Bercea (redactor de carte şi prefaţator Ion Drăguşanul), care reproduce peste 400 de lucrări (pictură în ulei, acuarelă, acrylic, encaustică, tehnici mixte) constituie un adevărat blazon al artistului humorean.
Un eveniment la care aplauzelor cu care au fost răsplătiţi „Zicălaşii” (care au apărut în public în costume de scenă, straie de târgoveţi lăutari realizate, după o riguroasă documentare, având ca sursă câteva din lucrările pictorului Franz Xavier Knapp), li s-au adăugat cuvintele de apreciere şi preţuire adresate de prietenii şi admiratorii lui Radu Bercea (între care scriitorii Constantin Horbovanu şi Cezar Straton).