Un bărbat de 45 de ani din municipiul Fălticeni, ce conducea joi, la ora 13.30, un autoturism pe DJ 209B, pe raza comunei Mălini, a surprins și accidentat un minor de 6 ani, din comuna Valea Moldovei, care, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.