Doi bărbaţi au fost răniţi grav într-un accident produs marţi dimineaţă, în jurul orei 6, în municipiul Fălticeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de iluminat din beton.
La faţa locului au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Cei doi ocupanţi ai maşinii, doi bărbaţi de 48 şi 51 de ani, au suferit multiple traumatisme. După ce li s-a acordat primul ajutor medical, echipajele SMURD şi SAJ i-au transportat la Centrul de Primire Urgenţe (CPU) al Spitalului Municipal Fălticeni pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.