Accident cu două victime luni dimineață, pe DN 2, în comuna Drăguşeni. Două persoane au fost rănite, după ce un autoturism Renault a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un autoturism Skoda, care venea regulamentar din sens opus. În urma impactului puternic, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat într-un cap de pod de la marginea şoselei.
Doi pasageri aflați în cele două autoturisme implicate, doi bărbați de 47 şi 50 de ani, au fost răniți şi preluați de două echipaje ale ambulanțelor, care i-au transportat la spital. Cei doi şoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Din primele cercetări, vinovată de producerea accidentului ar fi şoferiţa aflat la volanul autoturismului Renault, o femeie de 43 de ani, din municipiul Iaşi. Cercetările au arătat faptul că cei doi pasageri care au ajuns la spital nu purtau centurile de siguranță.