O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, în noaptea de duminică spre luni, la ora 2.10, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 40 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are permisul de conducere suspendat din 10 septembrie 2013.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, se precizează în comunicatul poliţiei.