UPDATE 4 – La ieşirea din cartierul Obcini, numărul de protestatari aflaţi în marş ajunge la 5.000 de persoane.
UPDATE 3 - În cartierul Obcini, în jurul orei 19.45, coloana de manifestanţi a ajuns să numere peste 2.000 de persoane.
UPDATE 2 - Coloana de manifestanţi a depăşit 1.000 de persoane. În jurul orei 19.15, aceasta trecuse de Primăria Suceava şi se îndrepta spre cartierul Obcini.
UPDATE Aproape 500 de suceveni au ieşit în stradă, aproximativ 300 alăturându-se grupului iniţial, format din circa 200 de persoane.
Circa 200 de oameni s-au adunat vineri seară în faţa Palatului Administrativ cu pancarte, vuvuzele, tobe şi portavoce, pregătiţi să pornească în marş pe străzile municipiului Suceava, pe traseul:Palatul Administrativ, bulevardele Ştefan cel Mare, 1 Mai – intersecția din zona Metro – zona Lidl – bulevardul George Enescu – Catedrală – esplanada Casei Culturii şi din nou Palatul Administrativ.
Aceştia protestează față de adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 de modificare a Codurilor penale.
Unul dintre organizatori, Alexandru Istrate, a anunţat că începând de astăzi protestul este autorizat, informaţie primită cu urale de participanţi. În câteva minute manifestanţii vor porni pe traseul anunţat şi este de aşteptat ca alte sute de persoane să li se alăture pe traseu.