Laureatul celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Mănăstirea Putna, Primăria comunei Putna şi Primăria comunei Şerbăuţi, este prof. dr. Radu Cernătescu.
Juriul, alcătuit din preşedinte Mircea A. Diaconu şi membri Nae Georgescu, Theodor Codreanu, Vasile Spiridon, Adrian Dinu Rachieru, a hotărât acordarea Premiului de Excelenţă „Mihai Eminescu” pentru exegeză şi editologie eminesciană pe anul 2016 prof. dr. Radu Cernătescu, din Reşiţa, pentru volumul „Antiparadisul lui Mihai Eminescu” (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2016).
Licenţiat în filosofia culturii la Școala Naţională de Știinţe Politice şi Administrative Bucureşti, masterand în hermeneutică la Universitatea de Vest din Timişoara, cu o specializare postuniversitară în Știinţe Hermetice şi Arte esoterice la Colegiului Flamel, Radu Cernătescu este un consecvent şi laborios hermeneut al aplicaţiilor filosofiei oculte.
Manuscrisul lucrării „Antiparadisul lui Mihai Eminescu” (cuprinzând eseuri hermeneutice publicate de autor în revistele România literară, Viaţa Românească şi Convorbiri literare) a obţinut anul trecut Marele Premiu şi Premiul Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galaţi, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Titel Constantinescu, Rm. Sărat - Balcic, 2016.
Autorul a mai publicat „Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române” (2010), „Filosofia Sf. Gerard de Cenad în context cultural şi biografic” (volum colectiv, 2013), „Tezaurul scufundat. Din viaţa şi opera Sf. Gerard de Cenad” (2014).
Premiul de Excelenţă „Mihai Eminescu” pentru exegeză şi editologie eminesciană (acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Suceava - prin Centrul Cultural „Bucovina”) va fi înmânat laureatului la festivitatea care va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie a.c., la ora 13.00, la Mănăstirea Putna.