După două zile de viscol şi ninsori abundente, care au făcut ca toate intervenţiile de deszăpezire să fie aproape inutile, de duminică noapte, când vântul năprasnic s-a potolit, utilajele de deszăpezire au intervenit pe străzile principale din municipiul Suceava, îndepărtând straturile de zăpadă care, pe alocuri, au fost şi de un metru.
„În acest weekend s-a acţionat mecanizat cu 22 de utilaje de deszăpezire pentru străzi şi trei pentru trotuare, precum şi manual, cu oameni cu lopeţi, dar din cauza viscolului puternic eficienţa acestora a fost redusă. De la primele ore ale dimineţii, după ce vântul şi-a mai încetat din intensitate, s-a intervenit din nou pe arterele principale, precum şi pe trotuare, ca lumea să poată ajunge la muncă. De acum, intervenim pe străzi secundare, avem şi câte o echipă de muncitori în fiecare cartier pentru degajarea staţiilor de autobuz, a trecerilor de pietoni şi a trotuarelor înguste”, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi, care a îndemnat sucevenii să aibă răbdare, că utilajele vor ajunge de acum şi pe străzile de prin cartiere. Acesta a precizat că între 8 şi 9 dimineaţa nu au fost prezente multe utilaje pe trasee pentru că în acel interval de timp s-au făcut schimburile şi s-au realimentat maşinile.
În caz că sunt zone unde nu se intervine în cursul zilei, eventualele sesizări ori reclamaţii pot fi transmise direct firmei de salubrizare, la numărul de telefon 0230/525154, ori pe mobil, la 0731 996 856, sau direct responsabililor din cadrul Primăriei Suceava, la numărul de telefon 0230-212696, interior 154/254 .
La primele ore, la dispeceratul Primăriei municipiului Suceava au fost primite trei sesizări de pe străzile Depoului, Energeticianului şi Ștefan Luchian.
„În acelaşi timp, atenţionăm şi agenţii economici că trebuie să pună mâna pe lopată, să cureţe zăpada din dreptul spaţiilor lor. La fel îi încurajăm şi pe cei de la asociaţiile de proprietari, dar şi pe suceveni, să cureţe trotuarele şi aleile de acces dintre blocuri”, a adăugat viceprimarul sucevean, care a precizat că dimineaţă angajaţii din primărie au deszăpezit parcarea instituţiei, pentru ca oamenii care vin la sediul instituţiei să poată intra acolo cu maşinile.