Circa 19.000 de elevi din judeţ, din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a, vor trece, în luna martie, prin focul simulărilor examenelor naţionale.
Evaluările organizate de Ministerul Educaţiei vor avea loc în perioada 13-31 martie, fiind primul an când liceenii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin testările concomitent cu elevii claselor a VIII-a. Aceştia din urmă vor fi evaluaţi la limba română şi matematică. De asemenea, elevii de clasa a XI-a vor susţine doar două probe: română şi matematică sau istorie, în schimb, colegii lor mai mari, din clasa a XII-a, vor simula toate cele trei probe scrise.
Testarea va avea loc în condiţii identice celor de la bac, cu subiecte structurate asemănător, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen.
Potrivit calendarului, pe 13 martie este programată proba scrisă la limba şi literatura română, iar pe 14 martie, proba la limba maternă.
Pe 15 martie, elevii de clasa a VIII-a susţin evaluarea la matematică, iar pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a este programată proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie).
Proba la alegere a profilului şi specializării din data de 17 martie va fi susţinută doar de elevii claselor a XII-a. Potrivit calendarului, afişarea rezultatelor se realizează pe 31 martie.
La aceste teste sunt aşteptaţi circa 7.200 de elevi de clasa a VIII-a, 6.000 de clasa a XI-a şi 6.300 de clasa a XII-a.