Aproape 10.000 de suceveni au sărbătorit trecerea dintre ani la Revelionul în aer liber, organizat de Primăria Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall.
Evenimentul a fost marcat de prezența a numeroase vedete ale muzicii populare, atât de îndrăgite de suceveni, dar și ale muzicii ușoare, invitatele speciale ale Revelionului 2017 fiind Lora, Alessia și Roxana Nemeș.
Spectatorii adunați în parcarea centrului comercial de pe malul râului Suceava au putut asculta și dansa pe melodiile populare interpretate de Mirela Aanei, Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi, Doina și Ciprian Petroaie, Nicolae Vieru, Gabriela Teișanu, Alexandru Recolciuc, Ana Ilca Mureșan, Gheorghe Finiș, Dana Dăncilă, Ansamblul Folcloric „Sălceanca”.
În ultima jumătate de oră dinaintea trecerii în 2017, Roxana Nemeș s-a străduit să-i dezmorțească pe spectatori cu două dintre melodiile proprii și câteva cover-uri după melodii internaționale foarte cunoscute, iar la 5 minute înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat Cristina Gheorghiu, care a încins audiența cu o horă veselă.
La miezul nopții a urcat pe scenă și primarul Sucevei, Ion lungu, care, pentru al 13-lea an consecutiv, le-a transmis tuturor urări de bine și tradiționalul „La mulți ani!”, închinând un pahar de șampanie, simbolic, cu toți cei prezenți.
Cel mai apreciat moment al a fost, fără îndoială, focul de artificii care a urmat, o adevărată explozie de lumini și culori, pe cerul Sucevei, deasupra apei, timp de 10 minute, în care toată lumea a stat ațințită cu privirile în aer.
Imediat după, aproape jumătate dintre cei prezenți au și început să plece, stârnindu-se o aglomerație greu de închipuit, atât pe arterele de circulație cât și pe trotuare, aproape 2000 de oameni mergând pe jos, înspre blocurile din Burdujeni, iar alții cu autobuzele, care nu intrau pe la mall, unde căile de acces erau oricum blocate.
( 3 ian 2017, 07:45:03