Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Coşna, au intervenit marţi noapte cu trei autospeciale, două motopompe şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din satul Podul Coşnei, comuna Coşna. Incendiul a fost anunţat la ora 23.49.
La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit şi un fânar, existând pericolul de propagare la o altă locuinţă, aflată la doar 4 metri de focar.
Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane, un bărbat de 56 de ani şi o femeie de 87 de ani, care au suferit atacuri de panică. Ulterior, aceştia au refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:50 şi au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi şi fânarul pe 16 metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier, bunuri de uz casnic, aparate electrocasnice şi elemente de tâmplărie. S-au degradat pereţii portanţi pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi tavanul pe 60 de metri pătraţi.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coşul de fum deteriorat.
Pompierii au salvat cea de-a doua casă de locuit şi alte bunuri.