Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Primăria oraşului Siret, având ca parteneri Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” şi Uniunea Ucrainenilor din România - Filiala Suceava, organizează duminică, 18 decembrie a.c., începând cu ora 14.00, la Casa de Cultură / Centrul Cultural „Mihai Teliman” Siret, „Sărbătoarea Minorităţilor”.
La manifestarea care se circumscrie Proiectului „Crăciun în Bucovina” vor participa Ansamblul muntenilor polonezi „Solonceanca”, din Soloneţul Nou, com. Cacica (coordonator Ana Zelonca), Ansamblul ucrainean „Kozaciok”, din Bălcăuţi (coordonator prof. Petru Șoiman), Ansamblul „Florile Guliei”, din Gulia, Dolhasca (coordonator prof. Gheorghe Crăciun), Grupul vocal „Vocile Negostinei”, din Negostina (coordonator prof. Nicolae Cramer), Ansamblul polonez „Mica Poiană”, din Poiana Micului (coordonator Agnieszk Polaczek), Ansamblul ucrainean „Cervona Kalena”, din Negostina (coordonator prof. Iulian Chideşa), Grupul folcloric „Kolomeika” (copii) şi Grupul folcloric „Kolomeika” (adulţi), din Siret (coordonator prof. Ianoş Zirca), Ansamblul multietnic „Nadiia Zamku”, din Siret (coordonator Bogdan Popovici) şi Grup vocal „Dor Bucovinean”, din Siret (coordonator Vasile Huţanu).
Ziua de 18 decembrie, celebrată ca Ziua Minorităţilor Naţionale, este sărbătorită de toate minorităţile etnice din România şi promovează pluralismul, varietatea culturală, convieţuirea armonioasă, respectul reciproc şi menţinerea identităţii naţionale a fiecărei etnii prin cultivarea şi promovarea tradiţiilor proprii.