Sâmbătă dimineață, de la ora 10.00, la sediul Primăriei Suceava a avut loc un moment festiv cu mare încărcătură emoțională, fiind sărbătorite 22 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Alături de „Cuplurile de aur” s-au aflat copiii lor dar și nepoți, împărtășindu-le bucuria.
Primarul Ion Lungu, inițiatorul acestei frumoase tradiții, de sărbătorire a celor care sunt un model pentru restul societății, le-a vorbit celor prezenți, mulțumindu-le pentru ceea ce au realizat de-a lungul vieții, pentru sacrificiile făcute, le-a prezentat o parte din proiectele actuale și de viitor ale municipalității, după care le-a înmânat diplomele de onoare și câte un buchet de flori, felicitând personal fiecare pereche în parte.
Nu în ultimul rând, fiecare „Cuplu de aur” a fost răsplătit și cu câte un premiu de 200 de lei, sumă pe care primarul Sucevei vrea să o dubleze de anul viitor, dacă va avea acordul Consiliului Local.
La final, edilul sucevean a ciocnit câte un pahar de șampanie cu cei prezenți și a făcut poze cu cuplurile de aur, la solicitarea acestora, de a surprinde acest moment unic în fotografii.
De la inițierea acestei tradiții în municipiul Suceava, în 2005 și până în prezent, au fost sărbătorite peste 1100 de „Cupluri de aur”, inițiativa fiind preluată și de alte localități sucevene.