Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, cel care deschide lista partidului pentru Camera Deputaţilor, a votat la secţia amenajată în incinta Colegiului de Artă "Ciprian Porumbescu" din municipiul Suceava pentru "viitor mai bun pentru fiecare dintre noi". "Am votat astăzi pentru o Românie prosperă, o Românie dreaptă, o Românie care să fie deschisă pentru cetăţenii ei, o Românie deschisă pentru Europa şi pentru un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi", a declarat Ioan Balan la ieşirea de urne. Balan nu a venit singur la urne, ci însoţit de preşedinţii organizaţiilor judeţene şi municipale Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, respectiv Ion Lungu, şi de mai tinerii săi colegi Ovidiu Doroftei, aflat pe locul şase pe lista la Camera Deputaţilor, şi Lucian Harşovschi.