Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a publicat vineri, 9 decembrie, rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în şcolile din judeţ, după soluţionarea celor 12 contestaţii înregistrate. Dintre acestea, cinci au fost respinse, iar şapte au fost analizare de comisii din alte judeţe. În urma reevaluării, şase dintre candidaţi au primit punctaje mai mari, iar un candidat a fost depunctat, însă fără a fi schimbate ierarhiile iniţiale.
Excepţie face Tatiana Nicolau, candidată la postul de director al Grădiniţei „Căsuţa Piticilor” Gura Humorului, declarată iniţial „respinsă” la proba interviului, pentru ca după contestaţii să obţină punctele necesare pentru a fi la conducerea unităţii.
Rezultatele finale pot fi consultatele pe www.isj.sv.edu.ro.
Ultima etapă a concursului - validarea în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Mandatele directorilor promovaţi au o durată de patru ani.