Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului a fost miercuri gazda unei noi ediții a manifestării cu genericul „Dialogul Artelor”, activitate organizată, sub egida Consiliului Județean Suceava, de Centrul Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava.
Evenimentul central al manifestării a fost expoziția de grafică intitulată „Kalinografii” și lansarea volumului de versuri „Stup în delir”, al căror autor este graficianul și scriitorul Constantin Hrehor.
Moderată de Călin Brăteanu, manifestarea a fost întregită cu momentele muzicale prezentate de grupurile „Perpetuum Folk” din Șaru Dornei și „Cetina” de la Vama, și de prezentarea, de către dr. Constanța Cristescu, a volumelor „Leca Morariu - Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu” (ediție îngrijită de muzicolog Vasile Vasile) și „Alexandru Voevidca - Folclor muzical din Bucovina” (ediție critică și catalog tipologic dr. Constanța Cristescu).
Și dacă scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă a spus că autorul volumului „Stup în delir” (care prezintă „o lume în care se întâlnesc și converg zeci de alte lumi”) este „artizanul unei poetici a rigorii cu sine”, Konstantyn Ungureanu BOX a apreciat grafica lui Constantin Hrehor (a cărei lectură este „o predică în care rostirea este o nepotrivire”) ca fiind „o sumă de texte desenate”, „un complicat discurs vizual al polarității dialectice”.