Un caz incredibil s-a petrecut miercuri seară pe DJ 208C, între localitățile Vulturești și Pleșești. Două autoturisme au intrat în coliziune pe drumul județean, polițiștii ajunși la fața locului constatând că ambii șoferi erau băuți. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe, însă din fericire cei doi șoferi nu aveau leziuni.
Partea incredibilă a cazului este că la volanul uneia dintre mașini era primarul din Vulturești, Cornel Salamaha, iar la cealaltă secretarul aceleași primării. Cei doi au fost verificați cu etilotestul, având alcoolemii de peste 0.,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Unul avea în jur de 0,80, iar celălalt în jur de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat.
Polițiștii de la Fălticeni i-au dus pe cei doi la Spitalul municipal Fălticeni, unde li s-au recoltat probe biologice. Probele de sânge vor indica mai mult ca sigur valori de peste 1 la mie.
Pe numele celor doi au fost deschise dosare penale.