Vineri, 18 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Târgul Internațional de carte Gaudeamus din cadrul Romexpo București, Pavilionul Central, standul Editurii Paralela 45, va avea loc lansarea volumului de debut "Deviant", al sucevencei Alexandra Negru.
„Publicarea în volum a textelor pe care le-am scris în ultima vreme mă bucură nu doar pentru faptul că debutez, în sfârșit, ci pentru că îmi aduce o delimitare, o linie proaspătă de început, de la care plec cu mai mult curaj și determinare. Deviant înseamnă pentru mine tot haosul și zbuciumul experimentat de-a lungul anilor pentru a găsi acea alchimie, acea formulă perfectă care să-mi dea libertatea de a scrie și, în același timp, de a fi originală”, a spus Alexandra Negru, care o vreme a cochetat și cu presa scrisă.