Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, solicită bani de la Ministerul de Finanţe pentru primăriile sucevene aflate în dificultate. Flutur a declarat că luni a avut o discuţie la Bucureşti cu ministrul de Finanţe, Anca Dragu, de la care a primit asigurări că rectificarea bugetară va fi una pozitivă. El a spus că a solicitat fonduri pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliului Judeţean în vederea acoperirii cheltuielilor de funcţionare pentru ultimele două luni ale anului, pentru primăriile care au de plătit rate şi dobânzi la megaproiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene” şi pentru decontarea lucrărilor executate la investiţiile finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. „Am solicitat bani pentru Direcţia pentru Protecţia Copilului, unde va fi o rectificare pozitivă şi sperăm să primim banii pentru lunile noiembrie şi decembrie. De asemenea, am solicitat fonduri pentru primăriile care sunt blocate din cauza proiectului Utilităţi şi mediu, pentru că au rate şi dobânzi neplătite, iar ANAF procedează la blocarea conturilor. Am cerut să se aloce sume de bani pentru unităţile administrativ teritoriale care nu au avut posibilitatea să achite ratele şi dobânzile. Am solicitat şi sunt garanţii că vom primi bani pentru PNDL. Sunt multe primării care au proiecte în desfăşurare şi care mai au de achitat bani constructorilor. Va fi şi aici o rectificare pozitivă”, a spus Flutur.