Etapa a XVI-a a fost cu ghinion pentru Foresta. Duminică la prânz, într-un decor de iarnă autentică, fotbaliștii pregătiți de Cristi Popovici au pierdut cu categoricul scor de 6-1 confruntarea din deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, ajungând la patra înfrângere consecutivă. Golul de onoare al sucevenilor a fost marcat de italianul Masella, în minutul 38, într-un moment în care formația gazdă conducea cu 2-0. În urma acestui rezultat, Foresta a coborât pe poziția a 8-a în ierarhia Ligii secunde.