Juriul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului - Concurs interjudeţean de muzică populară instrumentală „Alexandru Bidirel”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” (CCB) - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CCPCT) Suceava şi Primăria comunei Ciprian Porumbescu, care s-a desfăşurat duminică, 6 noiembrie a.c., la Muzeul „Ciprian Porumbescu” din Stupca, a desemnat laureaţii.
Juriul, alcătuit din prof. Oana Maria Botezat - consultant artistic la CCPCT Suceava, prof. Gelu Cuzic - colaborator al CCB şi prof. Mihai Cotos - de la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava, a evaluat prestaţia participanţilor şi a acordat următoarele premii pe secţiuni:
Trofeul Festivalului a fost conferit lui Alexandru Daniel Bulai (Piatra Neamţ),
Secţiunea „Alexandru Bidirel”, vioară: I. (copii 10 - 18 ani) - Premiul I - Diana Covaliu (Solca), Premiul II - Andrei Mironescu (Vicovu de Sus), Florin Boca (Botoşana), Premiul III - Sebastian Pitic (Vicovu de Jos), Menţiune - Gheorghe Boca (Botoşana);
II. (maturi) - Premiul I - Nicolae Amarandei (Botoşani), Premiul II - Ioan Ciprian Turcu (Horodnic de Jos), Premiul III - Dorin Cocîrţă (Fundu Moldovei), Menţiune - Angela Domnica Turcu (Horodnic de Jos), Romică Lupu (Dolhasca), Pamfil Dascălu (Forăşti);
Secţiunea „Niculai Picu”, cobză: I. (copii 10 - 18 ani) - Premiul I - Roxana Oţet (Păltinoasa), Premiul II - Nicoleta Macoviciuc (Moara);
II. (maturi) - Premiul I - nu s-a acordat, Premiul II - Constantin Ieremie (Moara), Ticu Dascălu (Forăşti), Premiul III - Alexandra Irimie (Moara);
Secţiunea „Grigore Vindireu”, taraf tradiţional - Premiul I - „Străjăncuţa” (Straja), Premiul II - „Runculeţul” (Câmpulung Moldovenesc), Premiul III - „Dor“ (Moara), Menţiune - „Arcanul” (Pârteştii de Jos).