Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată sâmbătă de un bărbat de 26 de ani, din oraşul Liteni, cu privire la faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au sustras din magazinul pe care îl administrează bunuri în valoare de aproximativ 800 lei.
În timpul activităților de cercetare și investigație s-a stabilit că, între localităţile Vorona şi Tudora, judeţul Botoşani, în şanţul de pe marginea DJ 208 I, se află răsturnat un autoturism în care se află bunuri de genul celor sustrase, recunoscute ulterior de proprietar.
Procedând la identificarea proprietarului autoturismului, acesta a recunoscut că în noaptea respectivă a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, fără a deţine permis de conducere, s-a deplasat pe raza satului Vercicani, oraşul Liteni, împreună cu alţi trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani, toți din comuna Tudora. În jurul orei 02.00 au pătruns în magazinul părţii vătămate, de unde au sustras băuturi alcoolice, produse alimentare, ţigări, dulciuri şi cafea.
Sâmbătă, în jurul orei 8.00, tinerii au plecat spre domiciliile lor din comuna Tudora, în stare de ebrietate, iar la intrarea în localitate şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ, unde au abandonat autoturismul.
Ulterior au fost identificaţi şi ceilalţi participanţi la comiterea faptei, care au recunoscut că au participat la comiterea furtului.
Referitor la infracţiunile la regimul rutier, cercetările au fost preluate de polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani.