Cel mai nou cartier de locuințe pentru tineri din municipiul Suceava, cartierul Europa, de pe dealul Tătărași, va beneficia de anul viitor de drumuri asfaltate și parcări, ca urmare a desemnării firmei care va executa aceste lucrări.
Contractul pentru “Drumuri și parcări cartier de locuințe tineri zona Tătărași, mun. Suceava” a fost semnat miercuri, 2 noiembrie, oferta câștigătoare fiind cea a companiei Florconstruct.
„O veste bună pentru 142 familii de tineri care au primit teren gratis de la primărie, în cartierul Europa – a fost finalizată licitația pentru amenajarea drumurilor și parcărilor.
Valoarea contractului este de 4.673.822,51 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 12 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor și implică amenajarea a 10 străzi în lungime de 2,412 km cu o suprafață totală de 15,040 mp”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
De asemenea, după trasarea străzilor, se vor face branșamentele pentru alimentarea cu energie electrică a caselor din acest cartier și se va monta un sistem de iluminat modern (contract în valoare de 1.048.453 lei fără TVA).