Candidaţii PSD Suceava pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie au fost lansaţi oficial în cursa electorală. Listele au fost depuse miercuri la Biroul Electoral Judeţean, acolo unde au fost prezenţi câteva zeci de social-democraţi, în frunte cu liderul judeţean, Ioan Stan. Acesta deschide lista pentru Senat după ce patru mandate consecutive a activat în Camera Deputaţilor. El este urmat de Virginel Iordache, Ovidiu-Liviu Donțu, Mihaela Marinca, Niculai Bosancu şi Radu-Gheorghe Munteanu. La Camera Deputaţilor primul pe listă este actualul deputat Eugen Bejinariu. Lista continuă cu Maricela Cobuz, Cătălin Ioan Nechifor, Alexandru Rădulescu, Emilian-Iuliu Havrici, Ioan Pavăl, Gheorghe Șoldan, Gheorghe Apetrii, Oana-Elena Pintilei, Florin Lungu, Alina-Ioana Popa, Petru Crăciun şi Mihai Reman.
Ioan Stan a declarat că listele de candidaţi ale PSD respectă principiul reîmprospătării clasei politice, principiul probității morale, al probității intelectuale, principiul reprezentării seniorilor, doamnelor, tinerilor, dar și principiul competitivității, eficienței, al rezultatelor obținute precum și cel al reprezentării tuturor zonelor județului.